Ingredientul saptamanii- Hreanul

Hreanul (Armoracia rusticana), cunoscut și sub numele de  rădăcină-sălbatică, tormac,plosca ciobanului sau patrunjel de camp, este o plantă legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentație drept condiment), cu frunzele mari și cu flori albe. 

Se presupune că hreanul este originar din sud-estul Europei și din vestul Asiei, însă în prezent este popular în toată lumea. Poate atinge până la 1,5 metri înălțime și este cultivat în special pentru rădăcina mare și albă, însă chiar și frunzele sale sunt comestibile. 

Hreanul nu este o planta pretentioasa. Ea rezista atat la temperaturile scazute, cat si la seceta prelungita. Nu se cultiva in solurile nicipoase, ci in cele argiloase si ferme.Poate fi cultivata si in ghiveci, dar, pentru ca este o planta perena, cresterea ei poate dura chiar si opt sau zece ani. Daca se cultiva pentru a fi folosita la bucatarie sau in medicina naturista, solul va fi curat, iar radacina adanca, plantata la 50 sau 60 de cm.

Hreanul pe lângă întrebuințarea în alimentație este și un bun medicament, fiind utilizat în tratamentul afecțiunilor renale, reumatismului, bronșitei, afecțiunilor dinților (parodontoză), bolilor de inimă, inflamațiilor articulare, sinuzitei, paraziților intestinali. Hreanul este foarte bogat in saruri minerale, dintre care amintim sarurile de calciu, de magneziu, de sodiu, de potasiu, de fier, iar frunzele contin in plus vitaminele B si C. De asemenea, hreanul are in componenta sa si substante cu caracter antibiotic, precum si numerosi acizi organici.Radacina, sau mai bine zis rizomul de hrean, contine ulei volatil si glicosizi sulfurati, care, prin radere, dau nastere unei substante denumita mirosina. Acesteia i se atribuie, printre altele, si proprietatile iritante ale plantei.Prin sarurile sale minerale, hreanul actioneaza ca un sustinator enzimatic si ca stimulent al metabolismului. Intrucat elementele active ale acestuia se elimina prin plamani, hreanul ras si folosit ca un condiment la masa, ori amestecat in parti egale cu miere, are efect expectorant si decongestionant al cailor respiratorii.Hreanul are multe calități terapeutice, fiind utilizat și la stimularea poftei de mâncare, tratarea gastritei și echilibrarea tranzitului intestinal. Această plantă medicinală se recomandă a se consuma proaspăt, sau ca principal ingredient în prepararea anumitor produse naturale 

In prezent, radacina de hrean se utilizeaza si in bucatarie, la prepararea sosurilor sau a fripturilor. Dupa recoltare, se curata de pamant si se poate pastra pana la cateva luni invelita in hartie si tinuta intr-un loc aerisit si uscat sau direct in frigider Radacina de hrean se curata de coaja si apoi se rade pe razatoare. Aveti grija deoarece in momentul in care o radeti raspandeste vapori foarte puternici care pot crea neplaceri daca ii inhalati si deasemenea aveti grija sa nu va atingeti fata cu mana cu care ati umblat cu hreanul. Astfel ras, hreanul se foloseste proaspat sau conservat in borcane. Se pastreaza timp indelungat. Ptr. a ramane alb, hreanul ras se stropeste cu suc de lamaie sau otet. Daca nu se foloseste imediat, hreanul ras se amesteca cu o lingurita zahar si 4 linguri otet sau suc de lamaie. Se poate pastra la frigider cca 3 saptamani.

Sosurile nu trebuie niciodata fierte, ptr. ca isi pierd din iutime. Hreanul ras, care poate fi amestecat si cu mar ras, poate fi servit la fripturi reci sau la carne fiarta de vita. Este, de asemenea, indicat si ca garnitura ptr. carnatii grasi. Nu consumati hrean in cantitati prea mari, caci poate provoca senzatie de arsura la nivelul stomacului.

Eu personal, il consider indispensabil pentru sosuri, iar rasolul de vita si supa cu galusti fara o lingurita de hrean alaturi , mi se par de nedespartit !!