Ingredientul saptamanii - Stevia

Din ciclul "suntem bucurosi de plantele din piata primavara", astazi continuam cu prezentarea unei alte vedete si anume-Stevia

Ștevia (Rumex patientia) este o plantă din genul Rumex, familia Polygonaceae. Alte denumiri populare ale șteviei sunt: dragomir, măcrișul-cucului, etc.Pentru cei care nu o cunosc, ştevia poate părea doar o buruiană la margine de drum. Stevia creste salbatica in jurul stanelor si a pasunilor montane dar si in zonele de deal.Stevia este raspandita in toate zonele din lume cu clima temperata. Originea ei este pe continentul european, unde apare in flora spontana cu precadere pe vaile raurilor, la marginea padurilor, de la campie pana in zonele de deal.Rar este cultivata, fiind o planta nepretentioasa, adaptata la clima temperata, este culeasa direct din natura.

Stevia - Rumex patientia este o planta perena de la care se consuma frunzele tinere intregi, cu tot cu petiol. In pamant ea are un rizom gros, cu multe capete, iar la suprafara acestuia are o tulpina aeriana inalta, dreapta si are frunze mari. Stevia este o planta dulce-acrisoara, creste primavara si insoteste spanacul in misiunea lor anuala de a ne curata si vindeca organismul uman de toate toxinele acumulate peste iarna.Rădăcina plantei era folosită în tradiția populară la vopsitul în diferite culori (galben, verde, albastru). Tot rădăcina era folosită pentru ungerea pielii. Rizomii conțin tanin, crizofaneină, gluco-emodină, reocrizină și gluco-reină. Ștevia se poate folosi la mai multe afecțiuni: constipație, atonie digestivă, hepatită, răni.Printre actiunile benefice pe care stevia le are asupra organismului se numara si normalizarea nivelului zaharului din sange, ce determina in acelasi timp scaderea poftei de dulciuri.Prin continutul sau bogat de fibre are rolul de a hrani pancreasulAre un rol diuretic datorita continutului bogat in flavonozide, ajutand astfel organismul sa se debaraseze de excesul de lichide.Este un bun reglator al presiunii arteriale.Datorita continutului sau de minerale si aminoacizi creste nivelul energetic al organismului si stimuleaza in acelasi timp activitatea cerebrala.

Frunzele de stevie pot fi consumate crude si au un gust dulce-acrisor, asemeni spanacului, dar pot fi folosite si in supe, ciorbe sau alte mancaruri gatite.Ştevia are un gust acrişor, apropiat spanacului, cu proprietăţi asemănătoare acestuia. Cele mai bune sunt frunzele tinere, verzi, mici, dar în bucătăria românească se folosesc şi frunzele mari (de exemplu, pentru sarmale în foi de ştevie).n bucătăria franţuzească, ştevia se foloseşte pentru prepararea sosurilor şi a piureurilor şi este foarte apreciată pentru notele citrice ale frunzelor suculente.La fel ca celelalte verdeţuri de sezon, ştevia este bogată în fier, calciu, magneziu, vitamina C şi potasiu. Din cauza conţinutului ridicat în acid oxalic, nu este recomandat celor care au tendinţa să dezvolte pietre la rinichi.Deoarece ştevia conţine o cantitate mare de acid, este indicat ca la tăierea şi la gătitul ei să se folosească cuţite şi vase din oţel inoxidabil, pentru protejarea ustensilelor.Foloseşte-o în supe, salate, quiche, ca garnitură pentru cărnurile grase sau drept condiment, tocată mărunt.In unele retete se foloseste si radacina, pivotanta, puternica si lunga de aproape un metru.

Eu o folosesc in general la salate, ciorbe si cateodata la tocanite . Am mai folosit-o la umpluturi si am mancat chiar si niste sarmale in frunza de stevie. Cu alte cuvite , este delicioasa, sanatoasa si trebuie sa nu o evitam !!!

Pofta Buna!!

Ingredientul saptamanii- Urzica

Am revenit odata cu primavara si astfel astazi o sa avem ca vedeta o planta care se consuma in aceasta perioada - urzica. 

Urzica este o planta universala, ea creste in toate colturile lumii, iar popoarele de pe intreg globul o folosesc cu succes in tratarea afectiunilor. 

Urzica (Urtica dioica) este o specie de plante erbacee, perene, din genul Urtica,familia Urticaceae.

Pentru ca nu sunt pretentioase, nu trebuie udate si nici plivite, urzicile cresc peste tot, fara sa fie semanate de cineva. Le poti vedea de primavara devreme pana toamna, tarziu, pe langa garduri, pe marginea drumurilor si a apelor, in gradini si livezi, pe dealuri si chiar mai sus, in zona alpina. Urzicile se culeg numai din zonele nepoluate. Cele de pe marginea drumului ori de pe langa case pot contine plumb care este toxic pentru organism.Urzica este o planta erbacee, perena, ce creste pe langa case, garduri, in locuri gunoite cu mult azot, pe malul apelor, in taieturi de padure. Se intalneste in intreaga tara din zona de campie pana in cea montana. Infloreste din iunie pana toamna tarziu. Cuvantul „Urtica” provine de la latinescul „urere”= a arde facand aluzii la perii urticanti ce acopera planta.Urzica are in pamant un rizom tarator, tulpina aerata, inalta pana la 1.50 m, cu frunze opuse, oval lanceolate, dintate pe margini si cu peri urticanti rigizi. Florile dioice, de culoare verzuie, sunt dispuse pe indivizi diferiti, cele femele alcatuite dintr-un ovar super, inconjurat de 4 petale, iar cele mascule dintr-un perigon patru-foliat si 4 stamine, ele sunt reunite in panicule, la subtioara frunzelor superioare.

Beneficiile urzicii pentru sanatate sunt atat de variate si importante, incat aceasta planta nu ar trebui sa lipseasa din casele noastre.In scopuri medicinale sunt folosite frunzele. Recoltarea frunzelor se face in lunile mai-octombrie prin strunjirea direct de pe planta a acestora cu mana protejata de o manusa groasa sau o carpa. Uscarea se face in strat subtire, la umbra, in locuri bine aerisite. Uneori se recolteaza si radacina toamna tarziu.Urzicile au urmatoarele proprietati medicinale:

• diuretic
• hemostatic (opreste sangerarea)
• antiseptic
• emolient
• depurativ
• combate reumatismul si anemia
• vindeca ranile si ulcerul
• stimuleaza cresterea parului
• lupta impotriva bolilor de rinichi

Daca prepari urzica sub forma de ceai, acesta are proprietati de detoxifiere a sistemului circulator, purifica sangele si elimina toxinele din organism. Ceaiul se face din doua ligurite planta uscata la o cana de 250 ml apa fierbinte, se lasa la infuzat 10 minute si se beau 1-2 cani de ceai pe zi.Ceaiul din frunze de urzica si varfurile florifere, indulcit cu miere sau zahar, se folosea contra tusei, naduselii si dureriloe de piept. Unii amestecau floarea de urzica cu miere si fagure alb, luand din ea cate o lingurita, ca leac de tuse si dureri de piept. Unii amestecau floarea de urzica cu miere si fagure alb, luand din ea cate o lingurita, ca leac de tuse si dureri de piept. Decoctul radacinii si al frunzelor se mai lua la tuse cu sange, hidropizie si hemoragii. Decoctul frunzelor se lua pentru greutate la inima si lesin, iar al radacinilor contra constipatiei.Din urzica se poate face si un sirop (urzica si miere de albine) care detoxifica si iti da energie.Contra reumatismului si durerilor de spate, frunzele de urzica proaspat culese se aplica direct pe locul dureros timp de 15 minute.Consumul de urzici, atat ca mancare cat si ca ceai, tinctura sau sirop, este contraindicat femeilor insarcinate si lauzelor, persoanelor cu deficit de potasiu si celor care prezinta alergii la aceasta planta.

Datorita continutului bogat de vitamine si minerale, urzicile sunt folosite, inca din cele mai vechi timpuri, atat ca medicament, cat si ca aliment.Bucataria traditionala romaneasca , ne prezinta diverse feluri de a pregati si a gati urzicile, de la banalul piure(alaturi de doua oua ochi) si pana la combinatii cu orez sau alte paste fainoase .Sunt consumate in special in aceasta perioada (care coincide si cu postul Pastelui), pentru detoxifierea organismului, dupa iarna care a trecut.Persoanele anemice dar si cele care sufera de boli ale sangelui, ar trebui ca primavara, cat urzicile sunt foarte tinere, sa faca o cura din suc de urzici.Se spala bine urzicile, se lasa la scurs, apoi uscate se dau prin masina de tocat carne, dupa care se strecoara sucul care se pastreaza la frigider, in sticle mici, bine acoperite. Zilnic se beau cate patru, cinci linguri de suc de urzici. Sa nu va ingrijoreze gustul metalic pe care il veti simti in gura. Este de la continutul de fier din urzici.

Asa ca, nu va feriti de urzici(hi!hi!),daca gasiti la piata si aveti incredere in persoana care le vinde sau daca aveti posibilitatea sa le culegeti chiar voi, nu ezitati si faceti-o!Chit ca nu le luati pentru tratament, ci doar din punct de vedere  culinar , o sa faceti o alegere excelenta !!!

Pofta Buna !!

Ingredientul saptamanii- Salvia

Despre aceasta planta extrem de aromata, cu frunze verzi, albicioase, si flori rozalbe si violete, se spunea in Antichitate ca este sacra, fiind adusa pe pamant chiar de zei. Salvia (Salvia officinalis) însemna în latină „vindecătoarea” sau „salvatoarea”, ca una care, într-adevăr, dăruieşte viaţă lungă şi „salvează”, mântuieşte de boli. 

Salvia (Salvia officinalis) este o plantă erbacee cu flori divers colorate, (mici) cultivată ca plantă medicinală sau decorativă, originară din sudul Europei și din regiunile mediteraneene. Este cunoscută și sub denumirile de jale, jaleș, salbie sau șerlai."Cine are salvie in gradina nu lasa batranetea sa se apropie" - spune un vechi proverb chinezesc. Salvia, numita si Palma Maicii Domnului, este folosita in medicina populara de mai bine de 2.500 de ani, fiind, dupa cum ii spune si numele, "cea care salveaza".Medicii greci si romani - Galen, Plinius, Dioscoride - elogiaza si ei salvia, considerand-o o regina a ierburilor tamaduitoare, cu efecte protectoare magice. In Roma antica, salvia era considerata o planta sacra, fiind adunata cu un intreg ritual.

Salvia reprezintă o plantă medicinală recomandată ca remediu natural în tratarea și vindecarea hipertensiunii arteriale, afecțiunilor intestinelor și stomacului, ale măduvei spinării, inflamațiilor căilor respiratorii, oboselii fizice și psihice, nervozității, dar și în stimularea menstruației, febră, stres, tonus sexual scăzut, afte, stomatite, ulcerații ale pielii, tuse, bronșită, abcese dentare, celulită.Salvia este foarte eficientă în tratarea bolilor specifice femeilor: probleme ale organelor pelviene (băi de șezut cu salvie), dar și în bolile specifice bărbaților: probleme de sterilitate și impotență (ceaiul din frunze de salvie sau ceai din flori de salvie mărunțite).Ceaiul de salvie este recomandat în uz extern, în vindecarea bolilor de gât (amigdalită), abceselor dentare, inflamațiilor cavității bucale. Mirosul neplăcut al gurii poate fi combătut cu gargarisme cu ceai de salvie de patru-cinci ori pe zi sau chiar si mai multe ori pe zi.Preparatele din salvie, pulberea, tinctiura, otetul, uleiul volatil, infuzia, vinul, au efecte antimicrobiene, antihipertensive si antiinflamatoare, contribuind, in acelasi timp, si la scaderea nivelului de zahar din sange, calitate care o recomanda in terapia diabetului. Salvia ajuta si la curatarea sangelui si poate sa previna boala Alzheimer.

Cărţile de bucate din toate timpurile scriu că salvia “salvează” stomacul, ajutându-l să mistuie mai uşor mâncărurile grele, cărora le dă un gust… pasional.Salvia este, de altfel, preferata francezilor şi a italienilor care o pun proaspătă, bine mărunţită sau pulbere, în supe, în paste, în peşte şi fructe de mare, în pasta de brânză sau de unt pentru tartine, în sandwich-uri cu ouă sau cu pateu de linte sau fasole, în salate, în pâinea, pateurile, plăcintele şi biscuiţii de casă, în salate şi sucuri de fructe, ca să nu mai vorbim de vinul înmiresmat cu salvie. În bucătăria mediteraneană salvia proaspătă sau pulbere, alături de busuioc, rozmarin, cimbru, oregano, pătrunjel şi dafin, face ca salata sau sucul de roşii, cartofii, vinetele, fasolea verde sau boabe, mazărea sau lintea să fie un ospăţ total. Merge foarte bine la prajelile cu ceapa.De ştiut că salvia proaspătă se păstrează în frigider câteva zile învelită într-o pânză sau în hârtie umedă.

Cu totusi ca pare magica, exista si cateva precautii:Administrarea plantei la persoanele extrem de sensibile poate produce convulsii digestive. Planta este contraindicata in general epilepticilor. In cazul diabeticilor insulino-dependenti, in timpul administrarii salviei, glicemia va fi strict supravegheata. Femeile care alapteaza nu vor folosi aceasta planta, care este recunoscuta pentru efectul sau foarte rapid de oprire a lactatiei.

Dar cu toate acestea , nu va sfiiti sa o folositi !!!

Pofta Buna !!!

Ingredientul saptamanii- Ciuperca Agaricus(Champignon)

Ciupercile Agaricus bisporus sau champignon sunt cele mai cunoscute pe piaţa din ţara noastră.

Agaricus bisporus este o ciupercă de cultură, albă sau crem, cu un regim termic criofil, necesitând la fructificare temperaturi relativ scăzute, în marja a 12°-18° C.Proteina vegetală obţinută din ciuperci se află pe locul doi, pe plan mondial după cea din soia. Ciupercile comestibile în general, sunt considerate alimente cu o valoare nutritivă ridicată. Partea comestibilă a unei ciuperci reprezintă mai mult de 3/4 din produsul utilizat de consumator

Cultivarea ciupercilor champignon se desfașoară în ciupercării cu un grad mare de automatizare și mecanizare, după o soluție tehnică optimă, asigurându-se echipamente performante, inclusiv recoltare automată.Ciupercile champignon necesită un substrat organic, existând riscul unor contaminări rapide cu dăunători, a căror acțiune reduce semnificativ producția, diminuând profitul. Necesită și asistență la alegerea variantei optime de obținere a unui compost de calitate, în funcție de materiile prime utilizate.Cultivarea ciupercilor champignon este o afacere deosebit de rentabilă, cu desfacere asigurată atât la restaurante și magazine de specialitate, cât și industrial.Desi exista inca din perioada preistorica, ciupercile nu au inceput sa fie cultivate in mod organizat de catre om decat in secolul 17, in regiunea Parisului, in Franta, intr-o zona care exista si acum ca si plantatie de ciuperci. De aici provine si una dintre denumirile comerciale ale acestui tip de ciuperca, champignons. In Statele Unite acest gen a intrat in cultivare in a doua parte a secolului 19, americanii fiind in prezent printre cei mai mari cultivatori mondiali.

Acest aliment inedit pe care ni-l ofera natura vine insotit de o gramada de nutrienti, si, lucru foarte important, in concentratii foarte sanatoase pentru organismul uman. Marea vedeta in materie de nutrienti este seleniul, un minereu vital pentru fiecare dintre noi, cu rol in activarea functiilor antioxidante. 100 de grame de ciuperci asigura aproape 40% din necesarul zilnic de seleniu al organismului. In aceeasi categorie de nutrienti excelenti, cu o concentratie insa ceva mai mica, regasim vitamina B2 (riboflavina), cuprul, vitamina B3 (niacina), triptofanul, vitamina B5, potasiul, fosforul, zincul, manganul, magneziul, fierul, vitamina B1, B6, calciul si fibrele. Asa cum observati, ciuperca extrage din pamant in primul rand o gramada de minerale, apoi de vitamine.Ciupercile Agaricus (bisporus şi bitorquis), prin conţinutul lor în vitamine şi săruri minerale, sunt considerate energizante şi mineralizante, recomandate în perioada de convalescenţă. Unii nutriţionişti mentionează că aceste ciuperci au şi virtuţi antialergice.Ciupercile reprezinta insa mult mai mult de atat: oamenii de stiinta japonezi au demonstrat ca ciupercile te apara de cancer, avand un rol important in intarirea sistemului imunitar.Cateva ciupercute albe contin o cantitate de potasiu mai mare decat cea continuta de o portocala, potasiul contribuind la reglarea tensiunii arteriale. In plus, gratie continutului de zinc, ciupercile reprezinta un remediu excelent in lupta impotriva depresiei, a stresului si a starilor de anxietate. Consumarea a 3 ciupercute pe zi asigura organismului cantitatea optima de vitamina B12.

Spre deosebire de carne, care este un aliment greu digerabil, in digestia ciupercilor organismul investeste un consum minim de energie. Se recomanda ca acestea sa fie consumate in stare proaspata, crude, inabusite sau fripte sau in combinatie cu carbohidrati. Ciupercile sunt excelente in dietele de slabire caci nu contin amidon. Puteti consuma ciuperci de 3 ori pe saptamana fara ca organismul sa resimta lipsa carnii si a energiei furnizata de consumul acesteia.O sa va desciru acum cateva dintre cele mai cunoscute si utile intrebuintari in bucatarie:Ciupercile sotate alaturi de ceapa sau usturoi sunt o garnitura excelenta a mancarurilor pe baza de carne;maruntite, ciupercile pot fi parte integranta a unor delicioase sosuri;palariile ciupercilor, intoarse in sus, sunt un suport excelent pentru diverse umpluturi, de la branza de capra sau diverse tipuri de unt ,la carne de ton manuntit sau la alte tipuri de legume;delicioase tipuri de orezuri (in special risotto) au la baza ciuperci;supa-crema de ciuperci este o excelenta gustare, considerate atat fina cat si nutritiva;mai multe tipuri de pizza au ciupercile ca parte integranta si de nelipsit; se mai folosesc si pentru diferite tipuri de placinte, tarte sau foietaje;ciulamaua si ostropelul de ciuperci sunt excelentе  mancaruri romanesti si o sa incercam sa vorbim despre ele mai mult in viitaorele postari!!

De stiut :Ciupercile inmagazineaza multa apa, asa ca va trebui sa incercati sa folositi apa la minimum in procesul de spalare sau de curatare. Cel mai bine le puteti curata cu o carpa de bucatarie curata inmuiata in apa sau cu hartie speciala de bucatarie.Ciupercile pe care doriti sa le cumparati trebuie mereu sa fie curate, ferme si fara urme de lovituri. Cu cat ciupercile sunt mai mature, cu atat ele sunt mai inchise la culoare, asa ca este de preferat sa nu achizitionati ciuperci cu aspect inchis, ci mediu spre alb. Exista trei mari tipuri in cadrul acestei categorii de ciuperci despre care vorbim in prezentul articol: ciupercile complet albe (cele mai raspandite), ciupercile cafenii (identice cu primele la dimensiune, doar ca sunt mai inchise la culoare si au o aroma mai intensa) si ciupercile de tip Portobello, care sunt aproape duble la dimensiuni, avand si cea mai intense aroma.Ciupercile gata ambalate pot fi pastrate in cutia lor originala, la frigider, aproximativ o saptamana, in timp ce cele achizitionate engros trebuie tinute intr-un vas de sticla la frigider acoperit cu un material textil sau intr-o punga de hartie, tot la frigider.Ciupercile uscate pot sta la congelator aproximativ 6 luni, in timp ce cele la cutie de aluminiu rezista la temperatura camerei insa trebuie respectat termenul de garantie.

In concluzie,vestile bune legate de ciupercile crimini/champignons sunt acelea ca sunt valabile tot anul, sunt ieftine si reprezinta o sursa excelenta ca parte a unui stil de viata sanatos. Inedite din punct de vedere biologic, ciupercile sunt un dar al naturii prietenos cu sanatatea noastra, cu modul de viata vegetarian sau cu lupta impotriva kilogramelor.Asa ca , sfatul meu ,ca de obicei, este sa nu va feiti de ele si sa le cumparati !!!

Pofta Buna!!!

Ingredientul saptamanii- Oregano

Am auzit cu totii de el, ne place cum suna numele lui (un ecou mediteranean auzim!!), asa ca azi o sa vorbim un pic despre el, vedeta acestei saptamani -Oregano.

Denumire stiintifica- Origanum vulgare din familia Lamiaceae , dar la noi este cunoscut si sub denumirile populare urmatoare: broasca, budeana, busuioc de padure, dost, furustan, mageran salbatic, origan, poala Sfintei Marii, rigan, solovarf, sovarv, sovarf rosu, sufulf, trifoiste (dupa cum se poate vedea este destul de cunoscut!).Origanum este o familie cu peste 30 de specii.Specific bazinului mediteranean, oregano  este o mirodenie care iubeşte soarele şi îşi intensifică aroma sub acţiunea lui. Poate fi cultivat, în grădină sau ghiveci, în toate zonele temperate.Oregano salbatic sau sovarful, planta foarte raspandita in Carpati, era cunoscut si de daci, care ii spuneau "budila". Era folosit atat ca remediu de sanatate, cat si la vopsit. Faima lui era legata de faptul ca vindeca sifilisul si ca frunzele lui, crude sau uscate si amestecate cu seu de oaie, aplicate pe "buba neagra" o tamaduia in timp scurt. Tot de atunci s-a pastrat si obiceiul de a presara planta intre haine in lada de zestre, pentru parfum si protejarea de molii. Fiertura de sovarf se folosea si pentru igienizarea casei, stropindu-se cu ea podeaua de lut.

Oregano este o planta cu tulpina in 4 muchii, verde, cu nuante rosietice, acoperita cu perisori, lemnosa si ramificata in partea superioare ce creste pana la 80 cm inaltime, sub forma de tufe. Are frunze de forma ovala, acoperite si ele cu perisori foarte fini, opuse, cu marginea dreapta sau usor zimtata, ascutite la varf.Florile cresc reunite in buchete in varful tulpinii si al ramurilor; ele sunt mici, purpurii, in forma de tubulete si bractee de culoarea vinului rosu. De regula, sunt de culoare roz-violacee, mai rar albe si infloresc din iunie pana in august, iar fructul este o tetra-nucula.Semintele, desi extrem de mici ovale (12000 bucati la 1 g), de culoare maroniu- inchis sau rosietica isi pastreaza puterea de germinare de peste 5 ani. Daca sunt strivite intre degete, atat frunzele, cat si tulpinile, emana un miros foarte placut si aromat. Intreaga planta are miros caracteristic.

Principalul constituent al oregano-ului este uleiul esential (max. 4%) ce contine doi fenoli: carvacrolul si thymolul; mai mult, o varietate de monoterpene hydrocarbons (limonene, terpinene, ocimene, caryophyllene, ß-bisabolene si p-cymene) si alcool monoterpene (linalool, 4-terpineol). Planta mai contine: tanin, principii amare, antocianide, flavonoide, substante minerale etc. Semintele contin uleiul esential timol, cu efect rapid asupra organismului.Contine un numar mare de nutrienti, inclusiv vitamina K, fier si magneziu.Oregano creste productia de progesteron, lucrand la nivelul receptorilor intracelulari. Acest hormon are un rol esential pentru organism, ajutand la mentinerea unui program sanatos de somn si la normalizarea nivelului de zahar din sange.Florile sale sunt antiseptice, iar intreaga planta are proprietati antibacteriene. Uleiul de oregano poate fi folosit ca si antibiotic, el exterminand, in testele de laborator, stafilococii.Oregano are de 42 de ori mai multi antioxidanti decat merele, de 30 de ori mai multi decat cartofii si de 12 ori mai mult decat portocalele. Planta uscata corect isi pastreaza culorile naturale si o aroma placuta. Dupa uscare, partile dure (tulpinile) se pastreaza separat si se folosesc pentru uz extern, iar din flori si frunze se prepara ceaiuri, tincturi sau infuzii pentru uz intern.

Usor de confundat, maghiranul si oregano se pot inlocui adesea unul pe celalalt, in utilizare. Oregano are o aroma mai intepatoare decat maghiranul, parfumul lui fiind mai intens. In cazul ambelor plante aromatice, cu cat mai fierbinte si uscata este clima in care se dezvolta plantele, cu atat mai puternice le sunt aroma si gustul. Oregano este inrudit cu maghiranul (provenit din Asia Mica), avand totusi gust si aroma un pic diferite.Gustul de oregano este înţepător, uşor dulce şi plăcut proaspăt. Are un miros intens.Condiment clasic al sosurilor de paste şi pizza, deci foarte utilizat în bucătăria italiană,  oregano este totodată o prezenţă plăcut obsedantă a bucătăriei greceşti unde îl întâlnim de la salata grecească la preparate din peşte.Bucătăria franceză, în special cea provensală, îl foloseşte în amestecu-i tipic de ierburi.In Mexic se foloseşte în amestec cu chilli pentru asezonarea cunoscutului chili con carne.Oregano se asociază bine cu mâncărurile de legume pregătite din dovlecei, zucchini, ardei graşi şi cartofi, dar şi cu fripturile de porc, vită şi miel.Iubitor al altor ierburi, cum sunt rozmarinul, cimbrul şi busuiocul, oregano este un condiment aromatic care se adaugă la sfârşitul preparării mâncării pentru a-şi degaja pe deplin aroma.Este un bun condiment natural. Gospodinele de la tara nu cumparau condimentele din magazine pentru ca natura le oferea o gama bogata de plante aromatice; ele foloseau oregano salbatic pentru a pune la murat ciupercile, castravetii si pe post de condiment la preparatele din carne, pentru supe de legume, la salate, fripturi, ciorbe, peste si branzeturi etc.Se poate folosi cu succes, atit la aromatizarea uleiurilor, cat si a oteturilor pentru salate.Aroma lui este foarte potrivita cu orice fel de branzeturi si extrem de placuta pentru fripturi, carne la gratar, sosuri pentru carne si paste. Adaugat la preparatele cu oua le face mai apetisante si usor digerabile.Se foloseşte proaspăt (în special în salate şi cărnuri uşoare) sau uscat.

Popularitatea sa se datoreaza gustului apetisant pe care il da supelor de tomate, fasole, fleicilor la gratar, mielului fript, salatelor de creveti si altor mancaruri, gatite in stilul specific, puternic condimentat, atat de drag meridionalilor.

Asa ca , de gasit il gasim peste tot(verde in ghiveci sau uscat), pretul de achizitie este unul mai mult decat acceptabil,imaginatie avem, mai trebuie doar sa dorim sa-l folosim !! Nu-l ocoliti, mai ales daca sunteti amatori de arome mediteraneene!!!

Pofta Buna !!! 

Ingredientul saptamanii -Prazul

Nu am origini in sud-estul tarii si nici foarte multe legaturi(a se citi Oltenia), dar sunt un mare fan al vedetei din aceasta saptamana, leguma emblema a zonei mai sus amintite, prazul.Este o leguma pe care o gasim in aceasta perioada in special.

Prazul, nelipsitul ingredient din diplomatul lui Nea Marin, este o leguma extrem de pretioasa in anotimpul rece. Totusi, prazul, sau Allium porum, este o plantă erbacee, bienală. Prazul este simbolul național al Țării Galilor, dar fiind foarte renumit și în Oltenia.Cu toate astea origine lui este in zona Mediteranei.Există dovezi certe că asirienii, chinezii şi egiptenii au introdus prazul în dieta cotidiană, apreciind această legumă îndeosebi pentru calităţile nutritive şi terapeutice. Personalităţi legendare precum istoricul Herodot, poetul şi rapsodul Homer au menţionat în scrierile lor cât de valoros este prazul pentru sănătatea omului.

Ajunge la maturizare toamna tirziu, motiv pentru care, si pe frigul cel mai mare, tulpinile de praz troneaza tot verzi si proaspete pe tarabe.Prazul are o tulpină falsă groasă, albă, cu o lungime de până la 70 cm, cu frunze verzi alungite, cu o lungime de până la 50 cm. Bulbul subteran este mic și alungit, cu un diametru de 4 - 9 cm. În cel de-al doilea an înălțimea tulpinii se dublează, iar pe vârful tulpinii apar florile și semințele.

Prazul este un aliment apreciat din cele mai vechi timpuri pentru calitatile lui nutritive si terapeutice. Inrudit cu ceapa si usturoiul, este mai putin iute, are un gust delicat, racoritor, astringent: este sarac in calorii, dar foarte bogat in vitamine si minerale.Prazul este bogat în vitamina C, PP, B₆, fier și magneziu.Prazul poate fi întrebuințat în tratamentul unor diverse afecțiuni: arterioscleroză, acnee, afecțiuni respiratorii, hemoragie nazală, îndepărtarea roșeții tenului, tuse, ragușeală, laringită, faringită, elimină viermii intestinali.Dacă in urmă cu un secol se credea că sănătatea din praz este ascunsă numai in tulpină, recent s-a demonstrat că frunza sa deţine mult mai multe secrete.Prazul este laxativ, diuretic, calmant, antiseptic, decongestiv, expectorant. Valoare sa medicinala este pusa in evidenta chiar si atunci cand este folosit, pur si simplu, ca aliment. Preparatele medicinale pe baza de praz sunt utile in combaterea afectiunilor respiratorii, pulmonare, cardiace.

Pentru gatit, se recomanda sa alegem prazul cu tulpina mai subtirica, fiind mai putin fibros si mai aromat.In gastronomie, prazul este ridicat la rangul de rege al supelor.Frunzele de praz sunt foarte bune in salate, in omlete, in sosurile pe baza de maioneza si cartofi copti, unt, smantana, branza si fructe. Mancarea cu praz si carne are o savoare deosebita. Pestele la cuptor pe pat de legume cu praz sau mancarea de praz cu iepure sunt considerate delicii culinare. 

Asa ca, nu va sfiiti sa-l cumparatii!!! Il gasiti in piete acum pe toate tarabele, pretul este unul bun ,iar el este foarte sanatos!

Pofta Buna !!!!

Ingredientul saptamanii- Scortisoara

Ca sa ramanem in spiritul sarbatorilor, astazi vom vorbi un pic despre scortisoara.Singur ne aducem aminte din copilarie de ea, ca acel lucru pe care bunica il punea peste merele coapte pe langa zahar ,sau mai apoi cand am mai crescut, ca ingredient al vinului fiert servit in serile geroase de iarna.

Unul dintre cele mai vechi condimente, scorţişoara, este originară din Ceylon (astăzi Sri Lanka)  unde pare a se simţi cel mai bine. Rude ale acesteia se regăsesc în sudul continetului asiatic, în Vietnam, Indonezia şi chiar şi China.Scorţişoară o cunoaştem, aşa după cum îi spune şi numele, sub forma unei scoarţe de copac.  Sulurile de scorţişoară sunt însă greu de folosit motiv pentru care, în Occident se vinde mai mult sub forma de pudră gata de a fi folosită.Desi scortisoara este disponibila pe tot parcursul anului, gustul aromat si dulce al scortisoarei este un condiment perfect pentru lunile de iarna. Scortisoara are o istorie lunga, atat ca un condiment cat si ca un medicament. Este coaja maro al arborelui de scortisoara, fiind disponibila uscata, sub forma tubulara sau pulbere. Cele doua soiuri de scortisoara, din China sau Ceylon (Sri Lanka) au un gust similar, dar cea din Ceylon este usor mai dulce, mai rafinata si mai dificil de gasit pe piata locala.In Evul Mediu se folosea în toate sosurile şi se regăsea în majoritatea reţetelor, atât dulci cât şi sărate. Deja era folosită pentru parfumarea vinului sau pentru tratarea infecţiilor din timpul iernii şi a fost încercată în chiar in contracararea marilor epidemii. I se cunoşteau proprietăţile antimicrobiene şi i se descopereau virtuţile în ameliorarea glicemiei.

Scorţişoara are o aromă puternică, proaspătă, dulce şi reconfortantă. Gustul ei este definit ca fiind dulceag şi cald, uşor amărui şi astringent.Virtuţile sale sunt lăudate atât în lupta împotriva diabetului cât şi ca ajutor pentru persoanele care ţin regim, sau pur şi simplu în banalele stări gripale.Pentru un simplu condiment, scortisoara are nenumarate proprietati si beneficii in ceea ce priveste sanatatea. Nu numai ca te ajuta sa slabesti, ceea ce se rasfrange intr-un mod pozitiv asupra starii generale a sanatatii, dar ajuta la prevenirea diabetului de tip 2 si a bolilor cardiovasculare.Scortisoara se clasează printre alimentele ce conţin cei mai multi oxidanţi. Scortisoara ajută în lupta împotriva îmbătrânirii datorate stresului şi redă strălucirea pielii obosite.

Scorţişoara cunoaşte multe şi felurite întrebuinţări în funcţie de zona culinară în care se regăseşte. Asociată la noi în special cu fructele, remarcabilă şi inseparabilă în raport cu mărul şi înobilantă a cărnii de dovleac, se regăseşte în amestecuri de carne în Grecia unde dă un gust specific marinatelor de chiftele, musacalei şi mâncării Stifado. Parte esenţială a amestecului chinezesc de cinci condimente (five spices) dar şi a curry-urilor indiene, scorţişoara este extrem de iubită în întreaga Asie. În Europa şi în nordul Americii o regăsim asociată în special deserturilor dar şi băuturilor, punch-ul fiind doar unul dintre ele. În Statele Unite scorţişoara dă gust uneia dintre cele mai populare gume de mestecat.Orientul Apropiat dar, în special cel Îndepărtat, au modalităţi diferite de a folosi scorţişoara faţă de restul lumii. Indienii, de exemplu, prăjesc sulurile de scorţişoară – la fel ca şi restul condimentelor – şi le păstrează pe tot parcursul procesului de gătire în mâncare. În Europa, regăsim rareori condimentul întreg, cu excepţia Portugaliei, unde se înfige în locul coceanului în merele coapte la cuptor sau în Spania unde are şi un rol decorativ în cocktailul de vin Sangria, scorţişoara se foloseşte măcinată pentru pudrarea deserturilor pe bază de fructe, orez cu lapte etc. Pentru că dă un gust amărui, atunci când se foloseşte măcinată scorţişoara se adaugă doar la finalul procesului de gătire.Poate fi presarata atat dimineata, in bolul cu cereale, cat si in cafea, ceai sau cacao fierbinte, dar si peste un fruct proaspat taiat. Cand marinezi peste sau carne de pui, poti adauga si scortisoara. Peste inghetata poate fi adaugata, de asemenea, la fel ca si peste placinta de dovleac.

De aceea, revenind la aromele de sarbatori, cred ca scortisoara este un ingredient care nu ar trebui sa va lipseasca din casa ,in aceasta perioada si chit ca o folosim doar la mere coapte si vin fiert, aroma si mirosul ei ne va face o perioada sa uitam de probleme si sa intram in spiritul Craciunului!!!

Pofta Buna !!! 

Ingredientul saptamanii -Cuisoarele

Ne apropiem de sarbatori , asa ca saptamana asta o sa vorbim despre un condiment care nu trebuie sa lipseasca din bucatarii in aceasta perioada - Cuisoarele

Cuișoarele sînt un condiment obținut din mugurii floriferi ai unui arbore exotic (Caryophyllus aromaticus, Eugenia caryophyllata sau Syzygium aromaticum) din familia mirtaceelor, care mai include printre altele mirtul și eucaliptul. Arborele este originar din Insulele Moluce ale Indoneziei, dar în prezent este cultivat și în alte regiuni tropicale sau ecuatoriale, în special în Asia și Africa. Pentru păstrare mugurii sînt uscați și au forma unor mici cuie, de unde și denumirea; uneori cuișoarele sînt măcinate și comercializate sub formă de pulbere.Copacul de cuişoare poate creşte până la 15 metri înălţime şi are o producţie anuală medie de 2,7 kilograme de fructe, din primul an de viaţă (timp de aproximativ 60 de ani).

Cuisoarele sunt folosite de obicei pentru a da un miros festiv Sarbatorilor de Iarna, dar sunt utile si in procesele de vindecare in cazul mai mulor afectiuni.Cuișoarele sînt utilizate în principal în alimentație, de exemplu la prepararea vinului fiert, a unor ceaiuri sau la numeroase sosuri din bucătăria indiană.Alte utilizări sînt în medicina tradițională chineză, în aromaterapie și adesea sub formă de ulei în tratarea unor afecțiuni. Proprietățile antiseptice și anestezice sînt cunoscute de multă vreme și au dus la întrebuințarea cuișoarelor în combaterea durerilor dentare.In China, curtezanele obisnuiau sa mestece cuisoare, pentru a-si parfuma respiratia de fiecare data cand era necesar sa i se adreseze imparatului. In Egipt, pe vremea faraonilor, cuisoarele erau folosite de catre preoti pentru a imbalsama corpurile celor care treceau in lumile de dincolo. In anumite ritualuri indoneziene, cuisoarele inflorite erau considerate sensibile si delicate precum femeile insarcinate.In secolul al VII-lea, se spune ca arabii faceau negot in Europa cu cuisoare, aceasta pretioasa mirodenie, iar medicii acelor vremuri o considerau panaceu universal, deoarece vindeca foarte multe boli.Cuişoarele, muguri cu o aromă dulce-amăruie, conţin taninuri, betacaroten, flavonoide şi o substanţă foarte activă a uleiului de cuişoare-eugenolul, în proporţie de 90 % .Datorită acestui complex de substanţe tonice, cuişoarele au proprietăţi terapeutice antivirale, antiseptice,antibacteriene,tonice, carminative şi antiulceroase, pentru a le enumera pe cele mai cunoscute.

Cuişoarele sunt pline de uleiuri esenţiale. Gustul lor este foarte intens şi iute, iar mirosul foarte puternic.Cuişoarele intensifică gustul mâncărurilor dulci şi le dă o aromă specială. Punch-ul şi vinul fiert se bucură din plin de aroma caracteristică a cuişoarelor, la fel ca şi prăjiturelele de Crăciun şi turta dulce.Ele dau o aromă specială, dulce-picantă, cărnii şi mâncărurilor de peşte, vânatului, puiului, tocăniţelor şi verzei roşii, marinatelor şi cărnurilor afumate.Printe cel mai cunoscute amestecuri în care sunt prezente cuișoarele regăsim mixul indian de garam masala sau cel chinezesc de five spices (cinci condimente sau mirodenii). Sosul Worchestersire se bucură, de asemenea, de prezenţa cuişoarelor în compoziţia sa. Cuişoarele se folosesc întregi, înfipte în fructe (portocale, mere) sau cărnuri (raţă, porc, vânat) sau măcinate. Deoarece uleiurile din fructele de cuişoare se evaporă repede după măcinare, se recomandă păstrarea lor întregi şi râşnirea lor doar cu puţin timp înainte de utilizare.

Deci, daca nu le aveti deja prin bucatarie, nu ezitati sa le cumparati si sa le folositi !!!

Pofta Buna !!

Ingredientul saptamanii - Fasolea uscata(boabe)

Usor o putem socoti una dintre vedetele bucatariei romanesti.Cine nu a a mancat o ciorba de fasole sau o iahnie cu ciolan afumat sau carnati , ori nu este roman ori nu a prea stat prin Romania!

Fasolea (Phaseolus vulgaris) este o plantă leguminoasă agățătoare anuală care este originară din America și este întrebuințată în bucătărie.Originara din Peru si adusa pe continent de marinarii spanioli, fasolea a cucerit Europa tocmai pentru ca se poate pastra peste iarna, cultivarea ei nu e dificila, iar mancarurile sunt, cum aminteam, spornice.Se consideră că fasolea are peste 8000 de ani. Este una dintre cele „trei surori” ale bucătăriei Americii Precolumbiene, împreună cu porumbul şi dovleacul. Aztecii cultivau „ayacolt” adică fasolea împreună cu porumbul pe care  aceştia îl utilizau pe post de par pentru a se căţăra. Astăzi fasolea este una dintre sursele de bază de albumine vegetale din lume. Se întâlneşte în bucătăriile tuturor popoarelor. Există 30 000 de soiuri de fasole, din care se cultivă peste 500.

Aproape toate soiurile de fasole sunt fibroase şi sunt cultivate pentru seminţele bogate în elemente nutritive. Aceste seminţe sunt uscate şi păstrate în această formă. Cu puţin timp înainte de a fi consumate sunt înmuiate în apă, pentru a putea prepara din acestea diferite mâncăruri.

Fasolea este o sursa de vitamina B, potasiu, seleniu, magneziu si chiar calciu. Contine de asemeni si fibra solubila si insolubila (prima ajuta la digestie si previne constipatia iar cealalta reduce nivelul grasimilor din sange).Mancand fasole in mod constant veti obtine nenumarate avantaje pentru ca:

• Micsoreaza riscul de cancer la colon
• Fasolea reduce colesterolul din sange, ca si LDL sau “colesterolul rau” care provoaca boli de inima
• Fasolea reduce riscul de aparitie a diabetului de tip II
• Fasolea imbunatateste controlul diabetului de tip 1 & 2 si, deci ii ajuta pe diabetici
• Intareste sistemul imunitar

Fasolea este o sursa de proteine fara grasime.Asa cum am zi si mai sus,fasolea are un continut redus de sodiu si foarte putin colesterol, ceea ce o face ideala pentru persoanele predispuse la boli cardiovasculare.

Fasolea este disponibila de-a lungul intregului an si poate fi preparata intr-o mare varietate de feluri, indiferent ca e vorba de micul dejun(!!), pranz sau cina.Fasolea este o leguma, dar contine proteine valoroase, adesea asociate cu cele din carne. Acest lucru face din ele o alternativa la carne pentru vegetarieni sau pentru cei care vor sa limiteze aportul de produse de origine animala.

La noi cele mai populare feluri de mancare ar fi : ciorba de fasole (servita sau nu in paine) , iahnia de fasole -cu sau fara ciolan sau carnat si fasolea facaluita sau zisa si fasole batuta.Bineinteles ,toate aceste feluri servite cu o ceapa rosie alaturi(de Buzau, de Fagaras,etc) sau un bol de muraturi proaspat scoase din butoi !!!

In concluzie , sa nu uitati ca se poate consuma in tot timpul anului, este sanatoasa si o gasim tot timpul !!

Pofta Buna !!